Unitatea dintre forţă şi iubire

Omul, prin capacitatea sa mentală se situează în vârful piramidei evoluţioniste. Legea naturii - supravieţuirea celui mai puternic şi mai bine adaptat a dat câştig de cauză omului în dauna tuturor celorlalte vieţuitoare. Ar fi ideal ca omul să nu apeleze la forţă pentru a-şi rezolva disputele, dar istoria ne arată clar înclinaţia omului spre violenţă ca modalitate finală de a rezolva orice confruntare de idei. Cauza o reprezintă faptul că persoana mai puternică poate să-l distrugă pe cel ce se bazează doar pe argumente şi idei. De cele mai multe ori a avea dreptate nu este suficient. Justiţia, din păcate, este aplicată de cel mai puternic. Legile şi codurile sociale ale oricărei societăţi au importanţă doar în măsura în care sunt aplicate de forţa fizică. Budismul consideră viaţa ca cel mai de preţ bun al omului şi de aceea noi acordăm importanţă forţei, nu pentru a omorâ şi distruge ci pentru a proteja viaţa. Forţa trebuie folosită ca o măsură finală şi numai atunci când toate celelalte mijloace de rezolvare au eşuat. Dreptatea sprijinită de forţă, iertarea sprijinită de puterea pedepsei, aceasta este iubirea în acţiune opusă supunerii pasive, sau calea practicantului de kung-fu: Să eviţi decât să loveşti; Să loveşti decât să schilodeşti;

Să schilodeşti decât să omori;

Şi să omori decât să fii omorât.

Nu lovi niciodată primul, deoarece duşmanul îşi stabileşte tiparul propriei înfrângeri. Nu te lăsa lovit dacă nu e nevoie. Şi nu lovi decât atunci când ai găsit o breşă.