Despre Kung-Fu

Kung-Fu, în traducere “măestrie în artă” este denumirea generică sub care sunt cunoscute artele marţiale tradiţionale chineze. Statutul de artă marţială tradiţională chineză, în anumite medii, este atribuit stilurilor create în China sau de către maeştri chinezi, care au o vechime de cel puţin 250 de ani și care sunt păstrătoarele unor tradiții. O altă caracteristică implicită a lor, o reprezintă caracterul predominant non sportiv. Cele mai sus enumerate determină o împărţire a artelor marţiale chineze în Kung-Fu şi Wushu.

Acesta din urmă, Wushu-ul, reprezintă totalitatea artelor marţiale chineze moderne al căror scop primordial îl reprezintă competiţia sportivă. Revenind asupra termenului de Kung-Fu, trebuie precizat că maeştrii chinezi îl definesc ca fiind o formă de manifestare a culturii şi spiritualităţii poporului chinez. Kung-Fu înseamnă tehnici marţiale, dar şi filozofie, elemente de medicină tradiţională chineză, cultură, spiritualitate dar şi un mod de viaţă. Practicarea profundă a Kung-Fu-ului implică abordarea tuturor aspectelor mai sus menţionate, acest lucru solicitând din partea practicantului răbdare, perseverenţă, voinţă şi o minte deschisă. Însuşirea Kung-Fu-ului implică ani de studiu şi o relaţie specială între elev şi maestru. Astfel, o şcoală tradiţională de Kung-Fu este mai mult decât un club sportiv. Ea nu este o entitate sportivă ci mai degrabă o familie lărgită cu un număr relativ restrâns de elevi, toţi aleşi după criterii stricte. Dacă într-o familie, capul acesteia are o responsabilitate şi o cunoaştere mai mare decât toţi ceilalţi membri, acelaşi lucru este valabil şi în cazul şcolilor tradiţionale de Kung-Fu. Pentru a fi inclus într-o astfel de familie elevul trebuie să parcurgă mai multe stadii de pregătire (iniţiere) şi testare. El trebuie să facă dovada sincerităţii şi corectitudinii sale atât în timpul antrenamentelor cât şi în viaţa sa privată, întrucât reputaţia şcolii (familiei) este dată de conduita membrilor ei. Angajamentul total în timpul antrenamentelor,corectitudinea, respectul, disciplina, răbdarea, perseverenţa, sentimentul de apartenenţă la grup, loialitatea, împărtăşirea aceluiaşi sistem de valori sunt doar câteva dintre aspectele urmărite. Iar probarea acestor calităţi se face tot timpul indiferent de nivelul atins în pregătire (eşarfă) sau de vechime.

Kung-Fu-ul este o artă marţială adevărată care presupune pregătirea discipolului din cel puţin 4 puncte de vedere: pregătire fizică şi tehnică, educaţie morală, pregătire psihologică şi pentru cei aleşi educaţie spirituală. Această pregătire este imposibilă dacă nu are la bază loialitate, corectitudine, cinste, răbdare, disciplină şi o minte deschisă. Lao-Tsu spunea ”omul puternic nu este cel care-i învinge pe alţii, ci cel care se învinge pe sine”.

Când practicăm Kung-Fu avem nevoie de onestitate pentru că atunci când mergi pe un drum cinstit şi eşti sincer, lucrurile învăţate pătrund în trup şi în inimă şi îţi schimbă viaţa în bine. Atunci omul poate judeca ce este drept şi ce nu, cu mintea limpede ca o oglindă. Loialitatea este respectul reciproc şi ataşamentul mutual dintre elev şi profesor, la fel ca legătura firească dintre copii şi părinţi. Ea este legătura invizibilă ce ”leagă” practicantul şi îi dă forţa apartenenţei la o familie.

În Kung-Fu totul este construit pe loialitate. Fără loialitate profesorul nu îşi va transmite cunoştinţele elevului pentru că nu are garanţia că vor fi folosite pentru a face bine.

Pentru a fi un bun practicant de Kung-Fu, candidatul trebuie să aibă mintea deschisă şi debarasată de idei preconcepute. Nimic din ceai citit, ai văzut sau ai auzit nu corespunde întru totul realităţii. Realitatea este cea pe care o trăieşti practicând tu însuţi arta marţială, transpirând la antrenamente alături de colegi, încercând să dai tot ce ai mai bun.

Deschiderea spre cunoaştere este singura cale de a înţelege ceea ce faci.

Cunoaşterea duce la inteligenţă, iar capacitatea de a folosi practic cunoştinţele acumulate duce la succes.

Pentru a fi un bun practicant nu trebuie doar să cunoşti ci şi să ai o rezistenţă fizică şi psihică ieşită din comun, astfel încât să faci faţă cu succes chiar şi în situaţiile cele mai dificile. Pentru a obţine astfel de calităţi practicantul trebuie să-şi antreneze până la saturaţie trupul şi mintea. Nu poţi fi mai bun dacă nu eşti corect, cinstit, disciplinat şi răbdător. Cum poţi să îţi îmbunătăţeşti tehnica şi spiritul dacă nu prin a fi în primul rând sincer cu tine.

Pentru ca o tehnică să fie bună ea trebuie făcută de mii de ori iar pentru ca ea să devină naturală trebuie exersată de sute de mii de ori, ori fără corectitudine şi cinste practicantul nu ar putea să se evalueze corect şi să îşi stabilească drumul pe care îl mai are de parcurs, iar fără răbdare şi disciplină nu ar putea să îşi perfecţioneze tehnica şi să o aducă aproape de perfecţiune.

Legătura dintre corectitudine, cinste, răbdare şi disciplină este profundă şi intimă.

Fără corectitudine şi cinste relaţiile dintre practicant şi ceilalţi membrii ar fi tensionate, false şi lipsite de productivitate, ducând în final la excluderea sa.

O artă marţială fără corectitudine şi cinste este o ruină a sufletului. De aceea dimensiunea morală este parte intrinsecă a pregătirii înKung-Fu, fiind necesară pentru a evita o practică superficială şi ea trebuie să susţină învăţarea tehnicilor marţiale.

Răbdarea fără disciplină înseamnă un drum lent care nu duce nicăieri, o lâncezeală a trupului şi minţii, o disipare în inutil.

Disciplina fără răbdare înseamnă consumarea inutilă a energiei, a cărui singur efect este obţinerea unei fundaţii şubrede, oricând predispusă să se surpe.

Secretul tuturor reuşitelor omeneşti, indiferent de domeniu, constă în corectitudine, cinste, răbdare şi disciplină. Privit prin prisma celor mai sus enumerate Kung-Fu-ul poate fi, pe bună dreptate, considerat ca o artă ce te învaţă cum să trăieşti viaţa. Dacă în vechime o şcoală de Kung-Fu era subvenţionată de către o persoană bogată (senior local, negustor bogat sau reprezentant al autorităţii), elevii cât şi binefăcătorii subvenţionând nevoile maestrului prin cadouri, astăzi lucrurile stau puţin altfel. Locul cadourilor a fost luat de taxe percepute elevilor, iar binefăcătorii nu prea se mai înghesuie. Totuşi unele lucruri au rămas neschimbate.